Pofta e pofta. Degeaba traiesti daca nici macar cand ti-e pofta de varza acra nu faci un mic efort s-o gasesti in momentul ala. Adica ce om normal la locul dureros ar refuza o varza acra cu carne? Eu nu l-am intalnit si bine ar fi sa se fereasca. Sau cel putin sa aiba un motiv serios, confirmat de medicul specialist ca n-are voie sa manance varza pentru cel putin sase luni fiind in pericol iminent de moarte. Pofta de varza acra e atat de intensa, incat te loveste cu cateva zile inainte. Vezi cum vine sfarsitul de saptamana si simti asa o ardoare de ceva, inexplicabila. Mai intai te gandesti ca e de la bautura, dar iti aduci aminte ca mai mult de doua beri nu esti in stare sa duci. Apoi de gandesti ca ar fi cazul sa iesi din Bucuresti. Nici asta nu poate fi, ca ai si uitat cand ai stat doua saptamani la rand in oras. Nu stii ce e, asa ca mergi la cumparaturi. Daca te nimeresti pe la raionul de muraturi sau pe langa vreun butoi in piata, imediat te ia dorinta de a deveni posesorul unei verze murate. Iti aduci aminte cum inca din copilarie iti placea varza murata cu paprika si ca o mancai inainte sa se raceasca cartofii, ca sa mai ceri inca o portie. Esti sigur ca varza calita cu mamaliga era mancarea ta preferata si esti gata sa-ti pierzi o mana convingand pe oricine ca pofta de varza iti da arsuri groznice daca nu mananci macar un castron in ziua respectiva. De aceea tu nici nu poti pleca in concedii lungi fara sa verifici cu restaurantele din zona daca au cantitati suficiente de varza acra. Nu stii ce-o sa faci cu ea, dar esti convins ca e o datorie fata de tine sa detii o varza. Cine te vede cu punga de varza din care picura moare, stie ca esti serios. Caratul unei verze murate e cel mai facil mijloc de a impune respect. Asta sau un maieu care sa lase tatuajele de pe brate sa raspandeasca frica printre cei din jur. Cu varza nu te joci...
Asa ca, manat de cele mai pure sentimente, am adoptat o varza si am depus-o in mijlocul frigiderului pentru a se acomoda cu atmosfera de acasa. Trei zile am ignirat-o pana sa fiu sigur ca s-a calmat. Abia duminica am indraznit sa o mut usor in bucatarie si pe nesimtite am inecat-o intr-o oala cu apa curata. Vreo ora. Suficient cat sa scot sarea din ea.
Apoi am trecut-o la cutit. Marunt. Varza am facut-o.
Am taiat carnea cubulete. Din cel mai bun cotlet. Ma repet, si-mi place sa ma repet, ingredientele de calitate fac o diferenta enorma. Apoi am dat-o prin ulei incins pana si-a schimbat culoarea pe toate partile. Acest proces se cheama sigilare. O sa va povestesc mai dupa post cum se sigileaza carnea pe care o facem la cuptor ca sa ramana zemoasa. Am aruncat si vreo 3 catei de ustoroi intregi sa ajute la gust. Dupa 3 minute am turnat doua gaturi de vin si o jumatate de ceasca peste carne si am acoperit. Acuma, ca sa nu ziceti ca prea le fac eu dupa retete pe toate, marturisesc ca n-am avut vin rosu si am folosit vin alb. Na, condamnati-ma! Cine arunca prima piatra!? Madalin, stai jos. Carbonara cu vin? Com'on...
Vreo 15 minute a bolborosit carnea in vin. Am adunat si condimentele ca sa nu uit ceva (piper negru, cimbru uscat, marar, chimion, vreo 3 frunze de dafin si paprika iute - cea din urma nu e necesara, e alegerea mea sa o folosesc la varza) si am inceput sa le combin in oala in care vor fierba vreo 2 ore, in straturi. Jumatate din marar l-am pastrat pentru final, ca sa persiste gustul romanesc. Deasupra nu lipsesc cateva felii de sunca grasa peste care am turnat o conserva de rosii decojite si faramitate si-o cana mare de apa.
Doua ore am zis. Pe focul mic, sa se inmoaie bine de tot.
Rezultatul e demential. Smantana e optionala, dar mie-mi place pe stilul din Ardeal si Bucovina. mai ales daca-i dulce si grasa.
Asa ca, manat de cele mai pure sentimente, am adoptat o varza si am depus-o in mijlocul frigiderului pentru a se acomoda cu atmosfera de acasa. Trei zile am ignirat-o pana sa fiu sigur ca s-a calmat. Abia duminica am indraznit sa o mut usor in bucatarie si pe nesimtite am inecat-o intr-o oala cu apa curata. Vreo ora. Suficient cat sa scot sarea din ea.
Am taiat carnea cubulete. Din cel mai bun cotlet. Ma repet, si-mi place sa ma repet, ingredientele de calitate fac o diferenta enorma. Apoi am dat-o prin ulei incins pana si-a schimbat culoarea pe toate partile. Acest proces se cheama sigilare. O sa va povestesc mai dupa post cum se sigileaza carnea pe care o facem la cuptor ca sa ramana zemoasa. Am aruncat si vreo 3 catei de ustoroi intregi sa ajute la gust. Dupa 3 minute am turnat doua gaturi de vin si o jumatate de ceasca peste carne si am acoperit. Acuma, ca sa nu ziceti ca prea le fac eu dupa retete pe toate, marturisesc ca n-am avut vin rosu si am folosit vin alb. Na, condamnati-ma! Cine arunca prima piatra!? Madalin, stai jos. Carbonara cu vin? Com'on...
No comments:
Post a Comment